Un plic nedeschis. E alb impecabil, pur, nepătat de păcate și promițător. Are puterea de a ridica semne de întrebare și de a stârni curiozitatea.
Îl deschizi naiv, tremuratul mâinilor te dă de gol, de parcă ar fi prima dată când citești o scrisoare de-a mea. Da, dragă, sunt de modă veche uneori, îți las amintiri pe hârtie, nu doar în minte. Ești familiar cu scrisul meu de mână, la fel cum ești familiar și cu mine, de atâta timp chiar crezi că mă cunoști, dar m-ai numit impreviziblă de atâtea ori întrucât nu ai destule degete la mâini și la picioare. Cu toate astea, te surprind din nou. Tu chiar nu mă cunoști, ai doar idei vagi despre mine.
Scrisoarea este goală. Indignarea și ranchiunea se pronunță pe fața ta. Nu te așteptai la asta. Ți-am făcut-o din nou.
Întrebările tale sunt pretutindeni, însă tu cauți răspunsurile în locurile greșite. E atât de simplu înct cred cu tărie că te pierzi în detalii. Am fost în fața ta și trebuia să fie de ajuns. Ce vreau să spun e că aveai toate răspunsurile în față și tu le ignorai. Ignorantule, cum credeai că scapi? Cu lașitatea?
Hrănirea curiozității ți-a adus și mai multe întrebări. Măi, cuvintele nu își mai au rostul. Ce nu înțelegi? Cuvintele nu mai au influență, au secat de atâtea promisiuni în van.
Foaia goală ar trebui să-ți indice urmele murdare gravate asupra-mi. Dacă ai lăsa orgoliul ăla imens deoparte, ai vedea că regăsești umbre de păcate comise în inegală măsură.
Tot ce era pur odată este acum înecat în sânge, fiindcă am sângerat atâta iubire încât m-a drenat de orice dorință.
Cehkav 